Fangirl

16068905

So guys I’m back. După o pauză lungă m-am gândit să revin cu o mini-recenzie deoarece în ultimii ani mi-am cam intensificat orele de lectură și lista de cărți citite devine pe zi ce trece din ce in ce mai lungă. Să nu mai zic că lista cărțile pe care aș dori sa le citesc devine și mai lungă în același timp datorită minunatei comunități de pe Goodreads și booktube-ul.

Dar e de ajuns cu semi-trâncăneala mea. Cartea despre care vreau să vă împărtășesc impresiile mele este Fangirl scrisă de Rainbow Rowell. Este aceeași autoare care a scris și Eleanor&Park pe care încă nu am citit-o și încă nu știu dacă aș vrea să o citesc cu toate că am auzit lucruri bune despre ea. Însă revenim la cartea de față. Am citit numai de bine de ea și prietena mea mi-a spus că o să o iubesc. Nu a mințit. Îmi place destul de mult cu toate că sunt de părere că trebuie să mai rumeg puțin la ea.

Cartea descrie povestea lui Cath and Wren, două gemene ce părăsesc casa părintească pentru nebuloasă necunoscută și plină de tentații numită campus al facultății la care urmează să studieze. De asemenea povestea se întrepătrunde cu o altă carte cunoscută în lumea lor, amândouă fiind fane de mici ale acestei povestiri. În perioada în care stau în cămin fetele se redescoperă pe sine, legătura dintre ele și familia lor. Ele învață totodată să iubească și să își facă prieteni.

E o carte minunată ce prezintă tranziția dintre adolescența și maturitate. Autoarea a surprins pericolele, dar și frumusețile vieții din campus și cum vârsta precară de 18 ani poate fi dificilă pentru oricine. E o călătorie în care acestea lăsă în urmă orice fărâmă a copilăriei lor și naivitatea se transformă în rațiune. De asemenea povestirea de care fetele sunt înebunite mi se pare surprinzător de asemănătoare în unele privințe cu seria Harry Potter.

Este o carte însă de care o să te îndrăgostește. Este o carte în care o să te identifici tu ca persoană ce a trecut sau treci prin toată nebunia asta superbă numită adolescență și cât de greu este să te desprinzi de ea. Și dacă nu reușesti să faci asta, atunci o să fi înebunit după legăturile amoroase ce se vor dezolva în carte. Eu sincer m-a îndrăgostit de băieții de acolo și mi-aș dori și eu un frumușel din acela. Haha!

Am stat și m-am gândit la sfârșit dacă să îi ofer cinci steluțe pe Goodreads sau patru. I-am dat totuși cinci cu toate că în mintea mea e de patru virgulă cinci. Poate pentru că încă simt că mai am ceva de elucidat în legătură cu cartea asta sau poate chiar o să rămână la nota inițială. Sfatul meu rămâne: citiți-o! Chiar merită. E o lectură ușoară și amuzantă. Poate fi relaxantă și vă poate lua gândul de la nebuniile zilnice.

 

sursă foto: google.ro

Notă | Publicat pe de | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

The perks of being a wallflower

Image

 

 

 Vorbeam acum ceva timp cu o prietenă și îi spuneam că mă cam plictisesc și am întrebat-o dacă îmi poate recomanda o carte. Mi-a zis într-un suflu ”The perks of being a wallflower”. Mai auzisem de această carte, dar nu știam exact despre ce e vorba. Așa că m-am apucat să o citesc. După titlu aveam impresia că este vorba despre întâmplările unei fete, dar oh cât m-am înșelat.

 Povestea pare simplă. Un băiat timid ce începe liceul care își scrie gândurile și întâmplările de zi cu zi în scrisori trimise unui anonim/ă. Și totuși el ascunde multe. Este un băiat singuratic pentru că unicul lui prieten s-a sinucis. Cu toate acestea el începe și școala cu multele ei necunoscute. Și pe parcurs reușește să-și găsească prieteni buni, iubirea și pe el însuși. Desigur nu asta e toată povestea, dar nu zic mai multe.

Este o carte genială, în opinia mea. Cuprinde în paginile ei atâta sensibilitate, gingășie, iubire, devotament, respect, suferință, fericire și cel mai mult: inocență. O inocență care îți vine să o aperi, dar și să o modelezi. Să o iubești, dar și să o urăști.

Stând acum și încercând să-i transmit farmecul văd că îmi e destul de greu. Din această cauză am zis că pare simplă. Dar nu e. E mult mai complicată. Ne arată cum viața ne încearcă la fiecare pas și cum reușim cumva să trecem peste toate astea. Cum unii dintre noi putem pur și simplu să ne revenim și să zâmbim din nou, cum alții se pierd în vâlvâtaia ei și cum o altă parte rămân blocați într-un moment și îl repetă la nesfârșit.

Povestea aceasta consider că merită citită deoarece te ajută să înțelegi lumea un pic mai bine. O lume privită prin ochii unui adolescent tulburat de drame, singurătate și inocență.  

Publicat în Cărţi | Etichetat , | Lasă un comentariu

Take, Ianke și Cadîr

Image

 Acum câteva zile am avut ocazia să mă duc la punere în scenă a piesei ”Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, în incinta Casei de Cultură Constanța. Regia a fost semnată de Doru Ana, iar în distribuție i-am putut vedea pe Ioan Gyuri Pascu, Niculae Urs, Doru Ana, Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calota, Ioana Ancea, Andrei Rosu.

 Povestea este aceea a trei vecini negustori, un român, un evreu, un turc. Totul mergea bine până la întoarcerea băiatului românului și fata evreului de la facultatea. Aceștia anunță că vor să se căsătorească. Părinții auzind acest lucru se împotrivesc. Nu era de conceput ca un român să se căsătorească cu o evreică. Însă bunul lor vecin și părinte, turcul, se amestecă în toată certa ce s-a iscat și reușește să împace pe toată lumea.

  Este o comedie care are la bază o problemă veche, destul de întâlnită și în ziua de azi în unele medii din păcate. În același timp este însă și o învățătură: dragostea nu ține cont de religie, bani ori statut social. De asemenea un părinte te va iubi indiferent de alegerile pe care le faci. Și nu în ultimă instanță, ultima învățătură pe care ne-o transmite este aceea că nu neapărat legăturile de sânge sunt acelea ce formează o familie, ci iubirea pe care o porți pentru persoanele respective.

 Pot spune că aceasta este o poveste ce m-a făcut să plâng dar și să râd în același timp. Este o poveste veche, dar totuși actuală. Este o lecție de moralitate. Ne învață să iubim, să îi ținem pe cei dragi aproape de noi, să nu discriminăm, să ne iubim aproapele. Și ne face să și râdem în același timp.

  Este o poveste pe care aș revedea-o oricând cu aceeași distribuție. Actorii au jucat excelent, în special Ioan Gyuri Pascu, transmițând sentimentele personajului său cu acuretețe și transmițându-și propriile sentimente.

 

Publicat în Teatru | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Oceanul de la capătul aleii

Image

 

 

Cartea lui Neil Gaiman, ”Oceanul de la capătul aleii”, prezintă povestea unui om care revenind în locul unde a copilărit își aduce aminte de acea perioadă, în special de o întâmplare neobișnuită. Este povestea întâlnirii cu o ființă supranaturală și consecințele întâlnirii cu aceasta. Cum oamenii mari cad pradă ispitelor și este de datoria copiilor să îi salveze.

 Cartea în sine pare o carte obișnuită genului fantasy, dar aceasta are mult mai mult de dăruit. Începul pare morbid și plictisitor dar dacă reușești să treci de acesta vei descoperi o călătorie magică cu prințese curajoase și prinți fricoși. Și cum prinții fricoși devin pe parcursul călătorie niște cavaleri în armură strălucitoare și povestea are final fericit.

 Și nu, nu este singurul farmec la această întâmplare. Citind în continuare vei descoperi că de fapt ea ne învață ceva ce uităm cât creștem. Ne amintește și ne insuflă, din nou, pofta de a visa, pofta de a crea, pofta de a crede în imposibil, pofta aceea ce ne făcea neînfricați. Pofta de a crede în imposibil și în visele noastre. Puterea imaginației pe care am uitat-o cu timpul, lăsând loc pragmatismului și logicului.

 Este o carte atât pentru copii cât și pentru adulți. O carte pentru copii deaorece îi încurajează să-și dezvolte imaginația și să-și urmeze visele, iar pentru adulți pentru că ne învață că trebuie să rămân copii, trebuie să ne păstrăm inocența și naivitatea. Ne ajută să nu uităm să creăm. Să scriem, să compunem, să pictăm, să inventăm. Să lăsăm modele de urmat copiilor așa cum și noi am avut modelele noastre atunci când eram mici.

 Este o carte pentru toate vârstele ce merită citită și apoi visată. 

Publicat în Cărţi | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Cum să ne petrecem după-amiaza?

Cred că asta e întrebarea ce stă pe buzele tuturor atunci când au o după-amiază liberă ori când duminica, după terminarea treburilor, vor să se relaxeze. Sfatul meu de copil în sesiune super stresat și panicat. Deconectați-vă! Știu că nu sunt singura care a spus asta și nu am descoperit acum elixirul tinereții, dar ajută. Stingeți telefoanele ori laptopurile dacă acestea vă fac să vă gândiți la muncă. Stați în pat și ascultați muzică. Dormiți. Dacă nu aveți stare ieșiți afară și plimbați-vă, dar nu pe vremea asta pentru că e oribil de frig. Uitați-vă la un film. Jucați-vă un joc pe care l-ați cumpărat mai demult și ați uitat de el. Și preferata mea, care merge perfect cu vremea de afară, este să-ți faci un ceai ori o cafea, să iei o carte și să citești. Nu contează genul. Pot fi povești de dragoste care te vor face să visezi la prinți și prințese, romane polițiste care te fac să îți imaginezi că ai prins tu făptașul, puțină psihologie și cu această ocazie te mai cunoști pe tine și multe alte cărți. Cum am mai spus, nu contează. Nu contează ce faci, ci doar să te relaxezi. Toți avem nevoie de o pauză din când în când. 

 

P.S. : Dacă aveți ocazia și plăcerea mergeți la o piesă de teatru ori la balet. Vă veți hrăni sufletul iar dupa-amiaza aceea nu numai că va fi relaxantă, dar și frumoasă.

Publicat în Me | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

117

A mai trecut încă o zi obositoare. Îmi croiesc drum spre colțișorul meu unde mă așteaptă un pat moale și mult somn ( sper ). Imediat ce intru pe ușa căminul, căldura mă învăluie și nu mai sunt zgribulită. Urc scările mecanic și ajung în fața ușii. O deschid și înăuntru îmi găsesc colegele. Începem să povestim cum a fost la facultate. Mereu sunt aceleași întrebări și mereu ne plângem că e greu ori că suntem obosite. Mă așez pe pat și mă uit împrejur. Camera noastră e simplă. Avem patru paturi, două paturi, unul în continuarea celuilat, așezate în stânga și celelalte două în dreapta. Eu am primul pat în dreapta. Lângă el este un birou și în cealaltă capăt al camerei un alt birou. Avem deasupra paturilor răftulețe pentru cărți sau ce altceva mai vrem să punem. În capătul camerei este un geam mare cu perdele portocalii ce ne dă o privire spre parcul facultății. 

Dacă te uiți la paturi vezi că fiecare și-a creat propriul colțișor. Una dintre noi are o carte mare de anatomie, cursuri și multe desene pe pat ori pe biroul de lângă ea. Cealaltă are o tabletă și dicționare de română. A treia dintre noi are multe cursuri aranjate frumos în răftulețele sale. Cât despre mine… La mine este un haos organizat în felul meu. Poți vedea pe birou diferite cărți ori ziare din zile diferite. Rafturile mele sunt pline de cursuri și alte cărți, iar pe pat vezi alte cursuri. De obicei mă găsesc stând în pat, cu laptopul în mână, citind vreun articol de pe un site sau blog iar de jur împrejurul meu foile cu notițe. 

Ceea ce aduce un aer mai familiar camerei sunt pozele pe care le avem cu cei dragii ori cu părinții noștrii. Ne este dor de cei pe care i-am lăsat acasă și mergem să-i vedem doar în vacanțe ori în weekend-urile mai puțin aglomerate. Însă ne avem una pe cealaltă și pe alții ca noi și viața devine încet încet mai ușoară și frumoasă.

Publicat în Me | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Cronicarii de teatru – o specie pe cale de dispariție?

Duminică Teatrul de Comedia a împlinit 53 de ani de la prima reprezentație pe scena acestuia. Cu ocazia aceasta ni s-a readus în atenție o breaslă mai puțin cunoscută de ceva vreme: cronicarii de teatru. Acest eveniment a fost închinat lor, prietenilor teatrului. 

Citind toate acestea îmi pun întrebarea, oare aceaști oamenii mai există? Răspunsul este unul cert. Atât timp cât va exista această lume minunată a teatrului și această breaslă va continua.

Însă este trist că vedem din ce în ce mai puțin o cronică de teatru. Oare este o specie mult prea grea pentru tinerii jurnaliști? Sau pur și simplu se manifestă un interes din ce în ce mai scăzut pentru scenă? Nu pot să nu recunosc că scrierea unei astfel de cronici prezintă o provocare pentru majoritatea, dar oare am uitat ce înseamnă satisfacția redactării unei astfel de articol. Sper că nu,  și,  de asemenea,  sper că interesul pentru scenă va crește deoarece aceasta ascunde multe. 

Evenimente, ca cel de la Teatrul de Comedie, fac ca acești oameni să nu fie uitați și ca această meserie să fie păstrată.

Publicat în Teatru | Lasă un comentariu